Metode de schimbare IP: cum poți deveni anonim pe internet

de: Bogdan Cristea
11 06. 2015

Sunt numeroase metode de schimbare IP și acestea vă pot ajuta să vă protejați mai bine identitatea atunci când navigați pe internet sau când vreți să folosiți servicii disponibile doar în anumite țări.

Motivele pentru care ați apela la metode de schimbare IP sunt diverse. Foarte mulți oameni se folosesc de acestea pentru a-și ascunde locația, din moment ce majoritatea site-urilor colectează date în legătură cu utilizatorii lor pentru a le vinde ulterior. Majoritatea utilizatorilor din România, se folosesc de ele pentru a primi acces la servicii valabile doar în anumite țări, fiind restricționate în toate celelalte. Netflix și Hulu sunt doar câteva dintre acestea.

În funcție de riscurile pe care sunteți dispuși să vi le asumați, puteți apela la opțiunile prezentate mai jos, acestea fiind în prezent cele mai bune metode de schimbare IP.

Proxy-urile, una dintre metodele de schimbare IP

Un proxy este cea mai simplă și cea mai accesibilă metodă pentru a vă ascunde datele în timp ce navigați pe internet. În funcție de preferințe, acestea pot fi accesate prin două metode. Puteți introduce datele în browser-ul pe care îl folosiți sau puteți selecta un Web Proxy.

În cazul în care folosiți Firefox și vreți să vă folosiți de prima variantă, trebuie să accesați meniul, urmând a selecta apoi ”Options”, ”Advanced” și ”Connection Settings”. În dreptul Manual Proxy Configuration introduceți IP-ul, iar apoi portul respectiv. Utilizatorii de Chrome, în schimb, vor fi nevoiți să acceseze meniul, urmat de ”Options” și ”Change Proxy Settings”.

Dacă vreți să vă folosiți de Web Proxy-uri, nu trebuie decât să alegeți una dintre numeroasele opțiuni pe care le aveți la dispoziție online, precum HideMyAss sau YesProxy.net.

Utilizarea unui VPN pentru schimbare IP

VPN-urile sunt probabil cea mai bună opțiune la care puteți recurge. Spre deosebire de proxy-uri, care iau în considerare doar traficul efectuat prin intermediul browser-ului, VPN-urile funcționează cu tot traficul pe internet. De obicei, acestea necesită un abonament și descărcarea de software special, însă veți avea acces la numeroase IP-uri. Puteți citi un tutorial foarte bun în legătură cu folosirea unui VPN aici.

Tor e o unealtă foarte bună pentru anonimitate

La un nivel fundamental, Tor poate fi considerat o reţea de calculatoare conectate la internet. În momentul în care voi vreţi să accesaţi o pagină de internet, cererea voastră trece prin mai multe calculatoare înainte ca respectivul website să vă fie afişat în browser. În acest fel, sursa respectivei cereri de accesare nu poate fi depistată.

Tor Project a fost iniţial un proiect creat de Laboratoarele de Cercetare ale Marinei Americane pentru a proteja comunicaţiile online ale organizaţiilor guvernamentale din SUA. Acum, acelaşi sistem este folosit la nivel global de jurnalişti, activişti, hackeri, agenţii guvernamentale şi o varietate foarte mare de internauţi care pun preţ pe anonimitatea activităţii lor online. Pentru a afla mai mult în legătură cu browser-ul Tor, puteți citi acest articol.